Ajutorul necerut

Am vrut să fac o postare despre lupta mea oribilă din ultimele săptămâni. Și am anticipat ce s-ar întâmpla: deși aș posta doar întâmplările și concluziile mele, învățăturile pe care mi le iau și atât, cu siguranță aș primi de la cineva și niște soluții la problema mea. Soluții necerute.

Așa că mi-a venit ideea de a investiga cum este pentru alții acest ajutor necerut. Cum este perceput. Poți vedea postarea aici. Părerile au fost împărțite în două:

• Cei care primesc cu multă bucurie ajutorul necerut. Acesta îi face să se simtă iubiți, văzuți, însoțiți;
• Cei care sunt agasați de ajutorul necerut. Care-l percep ca pe o intruziune sau pe o invalidare sau ca pe o ocazie pentru celălalt de a-și arăta mușchii.

Și de la răspunsurile primite s-a născut și ideea acestui articol. Pentru că am simțit că sunt multe de spus pe acest subiect.

Definiția de dicționar a cuvântului „ajutor” e complexă. Are foarte multe valențe. Nu se limitează doar la un singur cuvânt (vezi poză atașată).

Și răspunsurile și părerile primite mi-au dat de înțeles că este teribil de contextual. Și anume:

1. Limitele fizice:

Ai un bagaj teribil de mare. Are roțile rupte. Trebuie să-l transporți ridicat. Și nu poți face asta fără să te oprești la fiecare 10 pași să te odihnești. Și chiar dac-o faci, ai un tren de prins, nu-ți permiți să pierzi prea mult timp. Dar mâinile te dor și apare un sentiment de disperare.

Te-ar ajuta, probabil, ca oamenii să nu mai treacă pe lângă tine, nepăsători în graba lor. Te-ar ajuta ca cineva să vadă și să vină la tine să-ți ia naibii bagajul ăla sau să se oprească măcar să te întrebe dacă ai nevoie de ajutor.

Când ai o limitare fizică, de resurse (forță, distanță, timp etc), foarte posibil să ai nevoie de ajutor. Mai ales dacă miza e mare. Dacă miza e mică, posibil să vrei să fii lăsat în pace să încerci singur, să îți depășești tu limitele și să reușești în ritmul tău.

2. Nevoi emoționale:

Eheheee, aici e poveste lungă. Să presupunem că avem o tristețe. Poate am pierdut ceva drag sau am ratat o oportunitate. Tristețea (și orice emoție, de altfel) are nevoie să se consume. Și uneori, pentru că e prea puternică, nu reușim să conștientizăm clar nevoia pe care o avem.

E foarte posibil ca în momentul ăla să fie teribil de copleșitor să ai în jurul tău oameni care, dacă plângi, să te întrebe „ești ok?”. Absolut, da. Plâng de plăcere.

Sau oameni care să te sufoce cu oferte de apă/întrebări/prezență.

Dar, așa cum spune si psihoterapia: „fericirea împărtășită se dublează, tristețea împărtășită se înjumătățește”. Deci e clar că avem nevoie de oameni.

Ce știm, deci? Că avem nevoi atunci când ceva e prea mult. Avem nevoie de ajutor în viața asta. E cam imposibil să trecem prin viață fără să ne ajute altcineva la ceva.

Nu mă crezi? Urmărește conștient ziua ta. Orice întrebare pe care o pui, orice „please pass the salt” este un ajutor pe care-l primești sau pe care-l ceri.

Și uneori vrem să ni se ofere fără să-l cerem. Alteori ne dorim ca ceilalți să ne lase-n pace. Nu intrăm în detaliu acum apropo de motivele pentru care oamenii oferă ajutor necerut. Că a fost clar demonstrat că nu există altruism. Nu 100%. Mereu avem un beneficiu când ajutăm pe cineva, chiar dacă nu e conștientizat.

Dar întrebarea e: oare cum reușim să obținem un echilibru între ce nevoie avem și ce oferă ceilalți? Pentru că, concluzia este, aici e gap-ul.

Știm clar că nu-i putem schimba pe ceilalți. Nu avem cum. Așa cum nici alții nu au cum să ne schimbe pe noi.

Putem, deci, doar să ne schimbăm și să ne ajustăm noi cu scopul de a ne fi bine.

Și ar fi câțiva pași aici:

• Conștientizează exact ce vrei să transmiți. În cazul meu, cu postarea pe care încă n-am făcut-o (dar o voi face), am nevoie să-mi fie teribil de clar de ce și ce spun. Odată ce asta se întâmplă, voi putea pune clar în cuvinte;
• Fii clar în ceea ce spui/postezi/transmiți. N-o să poți cuprinde mereu totul, asta e clar. Dar dacă anticipezi că poate fi ceva sensibil, cere tu, proactiv, ce ai și ce nu ai nevoie;
• Mindsetul:
  • Dacă nu îmi e clar ce vreau să transmit, asta se va simți în modul în care spun ce am de spus. Iar dacă ceilalți încep să-mi ofere ajutorul necerut poate fi ca o oglindă pentru mine. Și, uneori, a te privi într-o oglindă clară poate fi neplăcut. Dar este, totuși, un feedback. Tu decizi ce faci cu el;
  • Cum alegi să privești ajutorul pe care oamenii-l oferă? Că e și asta o decizie. Te enervezi? Dacă da, de ce? Și ce poți face diferit în legătură cu asta?

Dacă nu, de ce? Și ce poți păstra din această atitudine?

Nu există o soluție sau rețetă. Pentru că nu suntem toți la fel și pentru că, oricum, situațiile sunt super diferite chiar dacă sunt mereu aceleași persoane implicate.

Ia-o pas cu pas, contextual, situațional. Și fii conștient. Cât se poate de conștient.

Iar dacă vrei să mai povestim despre asta, nu ezita să-mi scrii. 😊 ([email protected])