The road to hell is paved with good intentions

Acum ceva timp am dat share pe profilul personal unui articol care spunea, citez, următoarele:

Pasionații de psihologie dau sfaturi, explică ei ce și cum vine chestiunea, sunt gravi și pătrunși de cele câteva cărți citite și câteva idei răzlețe. Unii mai apar și pe la televizor și povestesc cu nesaț ce spun alții, fără să aducă vreo contribuție personală. Alții au făcut bani frumușei pe podcasturi în care citează din cărți care sună complicat, așa că folosim concepte precum „neuroștiințe”, „biofeedback”, „self help”, „teorie vagală”, „copil interior”, impresionând un public avid de informație psi. Peste toate domnește conceptul de „traumă” și pleiada de terapii vindecătoare.

Pasionații de psihologie sunt periculoși pentru că înțeleg trunchiat, aplică forțat și li se pare că știu. Câte prostii am auzit eu pe piață, spuse cu nesaț și emfază, să fiu sănătoasă! Cred că, fără să exagerez, aproape zilnic aud câte o gogomânie, prin tot felul de podcasturi, Tik Tok-uri de la niște indivizi care au dat cu nasul prin psihologie, au mirosit 3 chestii și dintr-o dată s-au iluminat și știu cum este și cu vindecarea traumelor, și cu parentingul, și cu depresia, și cu tot ce se poate. Mai nou, dau sfaturi relaționale cei care fac stand up comedy, influencerii, vedetele care au trecut printr-o terapie personală sau care au făcut un retreat printr-o destinație exotică!

99% cei ce i-au răspuns nu erau psihologi

A trecut timpul și am uitat subiectul. Însă recent s-a mai întâmplat ceva. Fac parte din mai multe grupuri de psihologi și psihologie, dintre care unul care se numește „Întreabă un psiholog online”. După cum îi zice și numele, e un grup pe care oamenii care au nevoie de ajutor și direcționare își spun povestea, de cele mai multe ori anonim, și primesc răspunsuri. Citesc destul de rar postările pentru că timpul meu e foarte limitat însă am citit una recent. Era postarea unei femei (postase anonim) care dorea ajutor apropo de situația familială în care se afla. Nu voi intra în detalii pentru că este un grup închis și consider că indiferent de situație confidențialitatea trebuie respectată.

Ce vreau să ating aici este subiectul comentariilor pe care le-a primit. În proporție de 99% cei ce i-au răspuns nu erau psihologi. Nu aveau niciun fel de pregătire în domeniu. Iar asta se vedea nu doar din răspunsurile date ci era vizibil și pe profilele lor care le era domeniul de activitate. Cu toate acestea, s-au înghesuit să dea SFATURI. Lăsând la o partea faptul că un psihoterapeut NU dă sfaturi, acele așa zise „sfaturi” erau, fără excepție, BLAMAREA persoanei care cerea ajutorul. O judecau, o puneau la zid, o făceau să se simtă și mai singură și mai vinovată.

Nu am permite cuiva care a făcut un curs de arhitectură pe udemy să ne construiască casa

Formarea în psihoterapie presupune enorm de multă practică. Cam 70% practică si 30% teorie. Examenele sunt și ele, multe, practice. Simulări de intervenții terapeutice. Sub supravegherea atentă a unor psihoterapeuți EXTREM de bine pregătiți. Timp de minm 3 ani.

Și nu e suficient. Colegiul Psihologilor nu acordă acreditarea fără Dezvoltare Personală. Care înseamnă aproximativ un an de terapie de grup. Ședințe de ore întregi în care viitorii psihoterapeuți își adresează propriile probleme, tocmai pentru a nu aduce părerile lor părtinitoare, triggerele lor, în relația terapeutică. După acest proces și în urma unui interviu, Colegiul Psihologilor dă atestarea. De psihoterapeut practicant sub subervizare. Adică vreme de încă doi ani, un psihoterapeut cu experiență ne însoțește în proces, ne supervizează. Ne îndrumă acolo unde ne blocăm, ne dă feedback.

Și nu, nici asta nu e suficient. Și în perioada supervizării este necesară trecerea, din nou, prin Dezvoltarea Personală mai sus menționată. Abia ulterior Colegiul Psihologilor dă atestarea de Psihoterapeut autonom. Iar un psihoterapeut ce se respectă va fi mereu în continuă formare. Va participa la alte cursuri de perfecționare. Va învăța noi metode.

Toate astea pentru ca omul care se află-n fața noastră, care își deschide sufletul și și-l pune, vulnerabil, pe tavă, să simtă că este înțeles și acceptat. Că nevoile lui contează. Că judecata și învinovățoirea au rămas la poartă sau au fost trimise la plimbare pe perioadă nedeterminată.

Postarea de care am spus m-a ajutat, cred, să înțeleg și mai bine zicala the road to hell is paved with good intentions. Sau, în cazul ăsta pe românește echivalentul ar fi când doi îți spun că ești beat, te duci și te culci. La câte sfaturi a primit biata femeie, ar fi putut ajunge să decidă că trebuie să suporte o situație ce o face realmente nefericită doar pentru că toți îi spun că nu are dreptul să simtă ceea ce simte.

Da, este teribil de important ca, inclusiv pentru sănătatea mintală, să alegem un profesionist. Nu am permite cuiva care a făcut un curs de arhitectură pe udemy să ne construiască casa. Nu ne-am lăsa vreodată pentru o operație pe mâinile cuiva care a făcut doar un curs de prim ajutor.

De ce am permite atunci sfaturi de la oameni necunoscuți, nepregătiți și care nu ne iau la cunoștință nevoile și emoțiile?