SMARTY pants
De obiective SMART am auzit mulți. Unii din noi ne-am și săturat de ele. Toată ziua bună ziua doar obiective SMART.
Treaba e că ele chiar au sens. Să luăm un exemplu foarte la îndemână: Am ca scop să fac tort. Obiectivul e destul de vag. Nu știm cât, când, cum etc. Hai să vedem ce înseamnă să-l facem SMART.
S – specific. Adică are nevoie să înteleg exact ce am de făcut.
M – măsurabil. Adică să știu atunci când am terminat de făcut activitatea, ce obțin concret, măsurabil.
A – atins. Adică poate fi atins. Adică sunt capabil și am skillurile și abilitățile necesare de a duce sarcina la bun sfârșit.
R – relevant. Adică are sens în contextul în care mă aflu să fac acest lucru.
T – timp. Adică este încadrat într-o perioadă clară de timp. Știu că am x zile/săptămâni/luni/etc să fac la dispoziție ce mi-am propus.
Practic obiectivul SMART ar suna așa: Vreau să fac un tort de ciocolată și să fie gata sâmbătă. E specific și nu lasă semne de întrebare. Însă în urma multor discuții pe care le-am avut cu oamenii, am simțit nevoia să adaug propria-mi literă la aceste obiective: Y. Citit ca-n engleză. Adică Why. Adică DE CE?
Orice obiectiv trebuie să fie explicat, să înțelegem DE CE facem acel lucru. Și ai putea spune că este încadrat la R. Însă nu e chiar același lucru. Să luăm exemplul de mai sus:
R = e relevant să fac un tort de ciocolată pentru că am musafiri și vreau să-i servesc cu ceva.
Y = de ce aș face asta? De ce nu aș comanda ceva? De ce nu aș găti ceva mai rapid/ușor/la îndemână? De ce tocmai un tort de ciocolată?
Și e important să îmi pun întrebarea asta de fiecare dată când fac ceva, tocmai pentru a mă cunoaște mai bine, pentru a-mi clarifica motivația din spatele unei acțiuni. Astfel, în exemplul de mai sus obiectivul SMARTY ar fi așa: Vreau să fac un tort de ciocolată și să fie gata sâmbătă pentru că e ziua mamei și ea adoră ciocolata iar eu vreau să-i fac o bucurie.
Y-ul are uneori capacitatea de a schimba obiectivul cu totul. Mă ajută să realizez că poate nu asta e ceea ce trebuie să-mi propun. And that’s ok. Atâta vreme cât înțeleg și mă cunosc și ajung să-mi dau seama care e acel ceva care realmente mi se potrivește. Pentru că obiectivele trebuie să aibă sens.
Și această întrebare e importantă oriunde. Inclusiv și mai ales la locul de muncă. Să presupunem că avem un angajat în echipa noastră căruia trebuie să-i comunicăm un obiectiv de performanță care sună așa: Trebuie să rezolvi 5 tickete pe săptămână fără să fie redeschise de client.
Obiectivul e SMART. Adică e foarte clar ce are omul de făcut, e foarte bine încadrat în timp, e foarte măsurabil. Însă rămâne DE CE-ul? De ce aș face asta? Care-i problema și ce se întâmplă dacă nu voi face asta? Răspunsurile pot fi variate: clientul ar escala, nu ai mai primi bonus de performanță, nu ai reuși să te dezvolți și să treci la următorul nivel, ai avea o evaluare mai slabă etc.
Lucrurile întotdeauna trebuie puse în context, explicate și clarificat DE CE-ul. Atât pentru noi cât și pentru angajații sau colaboratorii noștri.
Pentru că obiectivele trebuie să aibă sens. Make it SMARTY 😊
Și dacă ai nevoie de ajutor în a face asta, nu uita că prima întâlnire de coaching de carieră e gratuită 😊. Te aștept pe [email protected]