Voi sunteți frumoase dar vă strică fața și corpul!

Nimeni nu are voie să te agreseze și nici tu nu ai voie să agresezi pe nimeni.

Așa începeau cam toate cursurile de bullying făcute cu adolescenții. Conform studiilor făcute de Salvați Copiii, 3 din 10 copii sunt excluși din grupul de colegi. 3 din 10 copii sunt amenințați cu bătaia sau lovirea de către colegi. 1 din 4 copii a fost umilit în fața colegilor.

Într-unul din aceste cursuri făcute am avut parte de cyberbullying. Cineva a făcut rost de linkul nostru și la conectare a ieșit de pe mute și a început să pună audiouri cu înjurături sau să scrie în chat lucruri urâte. Persoanele respective au fost, evident, scoase din întâlnire, dar vibe-ul și starea de bine fusese deja stricate pentru toată lumea.

Și experiența respectivă nu a fost singura.

În liceu îmi amintesc că un coleg ne spusese mie și celei mai bune prietene „Voi sunteți frumoase dar vă strică fața și corpul”. Ea s-a amuzat foarte tare, a luat-o ca pe o glumă. Mie nu mi-a sunat la fel de amuzant. Am fost de multe ori ridiculizată pentru nasul meu mai mare decât al altora, pentru faptul că eram prea slabă, pentru modul în care mă îmbrăcam. Mă surprindea mereu uitându-mă la pozele făcute în perioada respectivă cât de mică mă făceam, cât de mult mă ascundeam și cât de stingher zâmbeam.

Pentru că da, asta face bullying-ul. Te face să-ți pierzi încrederea în tine, să te simți mic. Bullyingul te face să te îndoiești de tine, să trăiești în frică, să te retragi și să fii trist. Pe termen lung poate duce inclusiv la depresie și la suicid. Bullyingul este teribil de periculos și de rău.

O cititoare povestește experiența sa:

Acum 10 ani, un nou job, un vis împlinit să mă angajez la o firmă care susține traininguri și care implementează proiecte europene. Un birou cu 7-10 tinere, vârste apropiate, licențiate toate și cu masterate, un mediu intelectual. În ziua angajării, una dintre fete a ieșit din birou supărată și plânsă, înjurând ca un birjar. Nu am văzut eu acest lucru, ci mama mea, care mă aștepta pe hol. Mi-aduc aminte și acum că m-a intrebat, după ce mi-a povestit ce a văzut și auzit: „ești sigură că vrei să lucrezi aici?”. Eu am zis clar da, aveam o mare admirație pentru proprietarul firmei.

De la început, șefa de birou mi-a aruncat priviri ca niște săgeți și nu a fost de acord cu angajarea mea. Eu veneam dintr-un mediu cu proceduri, reguli de birou, aici era libertate.

Ce mă deranja: bârfa din birou, de dimineață până seara, privirile răutăcioase. Nu am înțeles de ce le primeam, probabil câteva persoane erau deranjate de faptul că eu le zâmbeam clienților și eram amabilă iar unele persoane nu făceau altceva decât să scormonească greșeli.

A trebuit să învăț jobul mai mult singură, mi se spunea „uită-te în hârtii și vezi cum au fost făcute”. Cel mai deranjant lucru a fost atmosfera plină de înjurături și bârfele. Știam că atunci când ies pe ușă voi fi la rândul meu bârfită. Am urât și urăsc să mă cert.

După 2 ani și ceva îmi construisem un mijloc de apărare: nu mai auzeam nimic din ce se discuta, înfundată în munca mea și atât. Mă gândeam uneori: ce am fost și ce-am ajuns. De ce am acceptat? Din câteva motive: am învățat chestii noi, am lucrat pe ceea ce-mi doream, am câștigat bani, mi-am urmat scopurile.

Mi-a mai luat un an și jumătate să realizez că nu mai avea sens să stau acolo.

Uitându-mă în urmă, regret următoarele: că nu am plecat din primul moment în care nu m-am simțit bine: adică am fost jignită și nu am ripostat, am acceptat programe de lucru ciudate, mi-am sacrificat viața personală pentru job și am suferit mult. Nu am făcut nimic pentru suferința mea psihică. Dacă mă trezeam mai devreme, poate dacă aș fi mers la un psiholog sau aș fi vorbit cu cineva avizat era altceva. Acum bullyingul există și în Codul Muncii ca fiind sancțiune și sincer, dacă aș mai fi fost în situatie aș fi acționat în justiție și aș fi cerut daune morale. Viața mea nu stă în mâinile altora, dar am lăsat-o să atârne așa.

Bullyingul te pune la zid și nu-ți mai dă voie să lupți pentru drepturile tale. Pentru că agresorul învață să exploateze punctele slabe ale victimei. Iar victima, tocmai pentru că îi sunt atacate punctele slabe, nu are forța să riposteze.

În acest caz există două variante:

1. Martorul. Întotdeauna există cineva care poate fi prin preajmă, cineva care ne poate ajuta. Nu sta indiferent. Dacă alegi să nu intervii, invariabil iei partea agresorului. Invariabil. Iar dacă ești victimă, numește în mod direct persoana care să te ajute. „hei, tu, cu bluză verde și pantaloni negri, ajută-mă”. În momentul numirii, oamenii se vor responsabiliza mai puternic și efectul de dispersare a responsabilității în mulțime va fi aproape complet redus.
2. Urmează cei 5 pași ai combaterii bullyingului:

• Ignoră jignirile și părăsește locul. Nu privi persoana care te jignește și pleacă din apropierea ei;
• Fii calm și cere-i prietenos să se oprească. Schimbă tu subiectul;
• Cere-i hotărât să se oprească și spune-i că facă nu o va face, vei lua măsuri (e.g. suni la poliție);
• Solicită sprijinul apropiaților;
• Cere ajutorul organelor competente.

A treia variantă ține mult de agresor. Și aceasta este conștientizarea faptului că întotdeauna bullyingul vine din suferință. Când avem o durere pe care nu știm s-o gestionăm, cel mai la îndemână este să fim răi cu altcineva. Pentru că durerea are nevoie să iasă, nu poate sta la interior. Și în acest caz, conștienți fiind de acest lucru și de faptul că invariabil conflictul naște conflict, a treia variantă pe care o avem este să răspundem cu bunătate. Dar da, sunt de accord, este foarte contextual și e important ca în primul rând să avem grijă de noi înainte de orice.

Astfel că te încurajez să urmezi pașii 1 și 2 de mai sus. Pentru că nimenu nu are voie să te agreseze și nici tu nu ai voie să agresezi pe nimeni.