Audiența la training – agonie sau extaz?

Inspirată fiind de discuțiile cu participanții din programul Train the Trainers – Design și construire de training apropo de audiență, iată aici un articol în care poți găsi tips & tricks pentru a te asigura că ai tăi participanți la training-uri nu se transformă într-unii dificili.

1. Assumption is the mother of all fuck-ups.

Să presupunem că ești în fața oamenilor și vrei să le spui ceva evident. Cum ar fi „cu toții avem nevoie de aer ca să trăim”. Pentru că îți dorești, cum e și normal de altfel, să îi câștigi, să aveți arii de acord. Însă noi ca oameni suntem construiți într-un mod foarte interesant: vrem s-avem noi dreptate. De multe ori.

Și-atunci există posibilitatea ca atunci când spui unei săli că avem cu toții nevoie de aer ca să trăim, e posibil să se ridice cineva și să spună „eu am nevoie și de mâncare”. Pentru că nu prea suportăm ca altcineva să ne spună că știe el ce gândim și simțim noi și cum suntem noi de fapt. Pentru că avem nevoie de unicitate.

Deci ce faci?

• Nu face presupuneri. Sau fă cât mai puține posibil;
• Pune cât mai multe întrebări. „Putem fi cu toții de acord că avem nevoie de aer (și nu numai) ca să trăim?”;
• Dacă totuși s-a întâmplat și-ai făcut presupunerea (că na, oameni suntem), când cineva se revoltă, validează-l. Nimic nu dezamorsează mai bine un potenția conflict decât dreptatea. Și spuneam la început că avem nevoie să avem dreptate.

2. Spune DA

Prima lege a improvizației este „spune DA”. Și asta are foarte multă treabă și cu trainingul. Pentru că atunci când lucrăm cu oameni, neprevăzutul e la ordinea zilei. E important să știm să ne pliem pe orice pun participanții noștri pe masă.

Să luăm exemplul de mai sus: „eu am nevoie și de mâncare, nu doar de aer”. A spune DA = „așa este, avem nevoie și de mâncare. Ajutați-mă, vă rog. De ce anume mai avem nevoie ca să trăim?”.

Iar oamenii vor fi mai mult decât dispuși să-ți răspundă. Să se implice. Să fie părtași. Pentru că avem nevoie să fim băgați în seamă și să aparținem.

Eu spun DA la tot ce spun participanții mei. Pentru că cine sunt eu să le contrazic realitatea lor? Important este să le creez spațiul, că de deschidere se ocupă ei.

3. Mai spune și NU

Nu, nu, nu mă contrazic, promit. E important să spunem DA și am explicat mai sus de ce. Însă e important să o facem atunci când validăm realitatea participantului. Spunem NU la lucrurile flagrant greșite.

Cum ar fi: „io cred că e nașpa să îi ajutăm pe ceilalți”. Dacă suntem la un training de comunicare asertivă, a-i spune DA acestui participant este ca și cum am invalida toate obiectivele noastre. Însă nici să-i spun „NU, e total greșit ce zici” nu-i bine. Pentru că nasc un conflict, pentru că-i pierd atenția, îl fac să se simtă prost etc.

Ce fac atunci? Cum îi spun NU elegant? Hai să vedem pasul 1: nu facem presupuneri și punem cât mai multe întrebări. Ce vrea omul să spună? Ce îl sperie? Ce-l deranjează? Ce-ar avea nevoie?

Pentru că acolo cu siguranță e un blocaj, o durere sau o frustrare pe care n-a știut s-o exprime altfel. Și tot cu siguranță veți putea concluziona împreună, ca grup, că sunt beneficii în a-i ajuta pe ceilalți.

4. Sfaturi necerute

Biiiiiiiiiiiiiiiig NO NO. Să-ți povestesc:

Am o prietenă care-și caută de muncă. La ea situația e criză, mediul e toxic, trebuie să plece urgent. Ceea ce înseamnă că are nevoie de ajutor de criză. Pentru că sunt pe grupuri de HR, i-am propus să fac acolo o postare și să întreb dacă are cineva vreo poziție deschisă pentru experiența ei. A acceptat. Zis și făcut. Am postat, fără să dau numele ei.

La vreo câteva ore după, îmi scrie un nene. Iar discuția se poartă în felul următor:

El: bună. Spune-i prietenei tale să mă caute.

Eu: (mirosind că nu este recruiter și confirmând ulterior uitându-mă pe profilul lui): Bună. E vreo poziție deschisă pentru ea?

El: cred că e mai bine să fie ea curioasă și să-mi scrie.

Eu: mulțumesc, o pot ajuta și eu. Am experiență de coaching în carieră.

El: atunci tu doar îndrum-o și las-o pe ea să posteze. Nu face treaba în locul ei că n-o să se descurce la interviu și-o să fie handicapată. (da, chiar cuvintele astea).

Am zâmbit și i-am urat o seară frumoasă.

De prisos să mai zic că e imposibil să știm tot contextul prin care trece cineva. Nu te arunca în sfaturi necerute că poate fi riscant. Când simți că mai mult sfătuiești, mergi din nou la pasul 1: pune întrebări.

5. Etichetarea

Mare mare grijă la etichetare. Și nu a participanților ci a firmelor sau a altor oameni care nu sunt prezenți. Există șansa ca cineva din audiența ta să cunoască acea persoană/firmă. Să fie prieten sau să-i placă contextul de acolo. Și-l pierzi. Pentru că, din nou, pasul 1: avem nevoie să avem dreptate. Iar participantul tău va povesti poate un context în care a interacționat cu acea persoană/firmă și totul a fost minunat.

Nu uita că trainingul este cu și despre participanți. Pentru dezvoltarea lor. Vestea bună e că ai libertatea să folosești autoironia și autocritica. Nimeni n-o să se supere dacă faci tu mișto de tine.

Există, ca excepție, situația în care poți eticheta o persoană sau o firmă dacă în prealabil știi părerea participanților. Însă nici atunci nu este foarte recomandat.

 

Mult succes, spor la training și dacă ai nevoie de îndrumare, nu ezita să-mi scrii pe [email protected].