7 lucruri pe care să le faci la un interviu
Știi cum înainte de fiecare interviu simți așa un nod în gât și poate ți se strânge stomacul? Emoțiile astea înseamnă că-ți pasă și că îți dorești să iasă bine. Drept urmare, mai jos am pregătit o listă de 7 lucruri esențiale de făcut la un interviu online și offline și care te vor ajuta implicit să domolești din emoții.
1. Strângerea de mână fermă
Ți s-a întâmplat vreodată când faci cunoștință cu cineva să aibă o mână moale, fără vlagă, să nu apuce cum trebuie toată palma și parcă abia să aștepte să scape de această corvoadă? Ei bine, don’t do it. Apucă toată palma celuilalt și strânge mâna potrivit. Asta va transmite că ești o persoană cu încredere de sine. Strângerea de mână spune multe despre personalitatea ta și felul tău de-a fi. Ai grijă deci să transmiți un mesaj corect, având în vedere că strângerea de mână este primul contact.
2. Zâmbește
Zâmbetul este cea mai importantă resursă a noastră. Un zâmbet sincer va transmite întotdeauna plăcerea de a ne afla în acel context, de a interacționa cu acea persoană. Va transmite aprobare și va facilita calea spre o mai bună conexiune. Iar acestea sunt lucruri pe care ți le dorești în momentul în care ai un interviu.
3. Body language
– Ține mâinile pe masă, nu ascunse în poală. Va arăta că nu ai nimic de ascuns, că totul din punctul tău de vedere este out in the open. Plus că vei avea nevoie de ele la gestica naturală pe care toți o avem atunci când vorbim;
– Privește recruiterul în ochi, în mod natural. Nu-l fixa cu privirea dar nici nu te uita peste capul lui, în jos sau pe pereți. Fă-o natural așa cu mai face-o cu un coleg de birou;
– Oglindește poziția recruiterului. Dacă el este formal, adaptează-te și fii și tu la fel. Dacă el este relaxat, este în regulă și indicat să adopți și tu aceeași atitudine. Oglindirea, la nivel subconștient, ne face să apreciem mai mult persoana din fața noastră, s-o percepem mai apropiată și mai empatică.
4. Agendă și notițe
La un interviu contează foarte mult să te arăți interesat. Să demonstrezi că vrei să reții toate detaliile, că ești structurat și minuțios. Așadar, este indicat să ai o agendă cu tine în care și tu să notezi detaliile pe care recruiterul ți le spune despre post. Așa îți poți face o mai bună idee cu ce se mănâncă jobul, vei putea să-ți clarifici potențialele întrebări și vei face și o impresie foarte bună.
5. Regula de 2 minute
Când ți se pune o întrebare ce necesită un răspuns mai elaborat, estimează-ți timpul și fă tot posibilul să te încadrezi in 2 minute. Ce este mai lung de 2 minute conține mult prea multe detalii. Ce conține mult prea multe detalii poate fi greu de reținut și de asemenea poate denota faptul că nu reușești să fii concis, la obiect și să păstrezi un fir roșu. Fă o sumarizare, atinge punctele necesare și întreabă recruiterul dacă îți mai poate acorda câteva momente să mai dai detalii necesare. Sau lasă-l pe el să-ți pună întrebări adiționale.
6. Sumarizare
În strânsă legătură cu punctul de mai sus, după ce ai terminat o idee mai lungă, încheie-o printr-o sumarizare, o recapitulare rapidă pe punctele esențiale. Asta va arăta că ai structură, că poți menține un fir roșu și extrage esențialul.
7. Pune întrebări în timpul interviului
Musai! Niciodată nu ai cum sa afli absolut toate detaliile de care ai nevoie din prezentarea generală pe care ți-o face recruiterul. Pune întrebări. Interesează-te de acasă apropo de companie și rol și notează-ți pe agenda mai sus menționată toate întrebările. Te va ajuta în primul rând să faci o impresie bună și în al doilea rând să îți clarifici dacă îți dorești să lucrezi în acea companie și pe acel post.
Nu uita: un interviu este o discuție bilaterală, nu un interogatoriu. Este acel moment în care și tu și intervievatorul decideți dacă sunteți compatibili profesional unul cu celălalt. Asta te va ajuta să privești lucrurile altfel și să te prezinți de pe o poziție de egalitate.